Expoziţie internațională de fotografii umoristice la Oradea

 

Este cunoscut faptul că 1 aprilie (Ziua păcălelilor)  este o zi în care se fac diferite farse sau păcăleli. Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similar, de asemenea  sunt binecunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul al XVI-lea. De această zi deosebită este legat și noua expoziție internațională de artă fotografică umoristică, care a fost vernisată în Galeria ”Euro Foto Art” din Oradea, în ultima zi a lunii martie. În cadrul expoziției sunt prezentate peste 100 de fotografii alb-negru și color realizate de membrii celor 33 de Organizații Partenere ale Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”  din Europa și Asia. Sunt prezenți în cadrul expoziției internaționale și membrii Clubului Fotoreporterilor din Bihor, care funcționează în cadrul cunoscutei asociații Internaționale. În acest context pe simezele Galeriei ”Euro Foto Art” din Piața 1 Decembrie nr. 12, au fost instalate lucrările artiștilor fotografi: Aelenei Robert (ES), Baoku Xu (CN), Bikfalvi Zsolt (RO), Bock Paul (SUA), Borbély Johanna (A), Bozsoki Adrienn (RO), Egyed Ufó Zoltán (RO), Farkas Alexandra (RO), Filipescu Christian (RO), Fülöp Csaba (RO), Georgescu Dragoș (RO), Hayase Kisera(JP), Hágó Attila (RO), Holocsi Kálmán (HU), Kajtár Tibor (HU), Koizumi Masaaki (JP), Lepădatu Paul (RO), Lázár Eszter (IRL), +Marcello Materassi EFIAPg/ HonEFIAP (I), Marcovici Sebastian (RO), Marton Monica (RO), Mărculescu Ion (RO), Mészáros Ödön Budapesta (HU), Munteanu Cosmina (RO), Nick Orlov (UA), Oláh Tibor (HU), Paladean Vasile(UA), Pap István (RO), Petrila Gheorghe EFIAP (RO), Plájás István AFIAP (RO), Pop D. Ovi  (RO), Selegean Ovidiu (RO), Shenghua Yang (CN), Shihu Qian (CN), Simay Zsolt (RO), Stoica Marian (RO), Su Yang (CN), Süli István (HU), Szeghalmi Örs (RO), Szilagyi Lorand (RO), Takahahsi Kazuhiro (JP),  Tazaki Ryuichi (JP), Talpoș Gheorghe (RO), Toderici Remus (RO), Toma Andrei (MD), Tordai Ede EFIAPb (RO), Tóth Magdalena (RO), Tóth Ștefan AFIAP (RO), Tóth Tamás (GB), +Vasile Vénig AFIAP (RO), Vitaliy Podgurchenko AFIAP (RUSS), Wan Yi (CN), Zegheru Ion (RO) și Qingmo Peng (CN). Publicul a putut descoperi în cadrul expoziției internaționale o serie de imagini care surprind diferite momente haioase plin de umor, surprinse cu mare măiestrie de artiștii fotografi expozanți. O serie de imagini au fost fotografiate chiar cu ocazia diferitelor vernisaje din cadrul Galeriei ”Euro Foto Art” și cu ocazia altori manifestări. Organizatorii expoziției nu au uitat nici de mari maeștrii ai fotografiei unorsitice Europene, trecuți în neființă, care sunt prezenți în expoziție cu mai multe fotografii umoristice de excepție. Regretatul artist fotograf  Vasile Vénig AFIAP din Carei, fost membru al Clubului Fotografic ”Nufărul” este prezent în expoziție cu două fotografii realizate după un concep original, la care a fost valorificată creativitatea  și simțul lui plin de umor. Fotografia intituată ”În loc de necrolog” prezintă soarta unui cocoș, care a ajuns prăjit pe o tavă nichelată... ! Un autoportret original în care personajul principal este chiar artistul fotograf Vasile Vénig AFIAP, care a prins cu același mână aparatul de fotografiat și sticla de votcă, ne demonstrează ce înseamnă o creativitate originală în arta fotografică. Regretatul artist fotograf Marcello Materassi EFIAPs din Italia, membru de onoare al Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” ne prezintă o prietenie deosebită a unei găini care s-a urcat pe umărul stăpânului... Vernisajul expoziţiei internaționale a avut loc în prezența unui public numeros iubitorii artei fotografice din oraşul nostru şi nu numai vineri, 31 martie  2017, la ora 18:00, la Galeria ”Euro Foto Art. Publicul prezent la vernisaj a fost salutat de către artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”. Fotografiile expuse au fost prezentate de către dr. Ramona Novicov critic de artă. Momentele muzicale au fost oferite de artiştii Alexandrina Chelu și Florin Chelu. Expoziția internațională organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Biblioteca Județeană ”Gh. Șincai” și Clubul Fotografic ”Nufărul” Oradea va rămâne la dispoziția publicului până la data de 20.04.2017, în zilele de lucru între orele 08:00 -19:00, la care accesul este gratuit

 

 

Expoziţia personală Ștefan Tóth AFIAP în Oradea

 

Galeria ”Euro Foto Art” găzduiește din data de 27 septembrie 2016 o interesantă expoziție de fotografie organizată de Asociația ”Euro Foto Art” în parteneriat cu Societatea Națională de  Crucea Roșie din România. De această dată pe simezele cunoscutei galerii Orădene au fost expuse 100 de fotografii alb-negru și color alcătuită din fotografii având ca tematica “Umanitatea” inspirată din activitățile Societății Naționale de Crucea Roșie din România. Alături de imaginile realizate Societatea Națională de Crucea Roșie din România vor fi expuse și fotografii artistice realizate de artiști fotografi Petrila Gheorghe EFIAP, Ovi D. Pop AFIAP și Adela Lia Rusu AFIAP din Oradea, repsectiv Ciobanu Constantin Mocanu Dorin Nicolae din Iași, care au participat la Salonul Național intitulat ” Crucea Roșie din România”. Crucea Roșie Română a împlinit anul acesta 140 de ani de la înființare, perioadă în care s-a aflat mereu în prima linie a asistenței umanitare. An de an, istoria Crucii Roșii Române s-a împletit cu istoria României, a înfruntat provocările vremurilor, slujind umanitatea în cele mai vulnerabile momente.  Expoziția prezintă prin fotografii culese din arhiva ultimilor ani, activitatea deosebită desfășurată de voluntarii Crucii Roșii Române pentru ajutorarea celor aflați în suferință. Vernisajul expoziției a avut loc marți, 27 septembrie 2016 la ora 17:00ún prezența unui public numeros. La eveniment a participat alături de voluntari din Oradea, vicepreședintele Societății Naționale de Crucea Roșie din România, domnul dr. Dragos Beniamin și directorul filialei de Cruce Roșie din Bihor, domnul Alexandru Pantea. Invitatul vernisajului este dr. Ramona Novicov, critic de artă, care a prezentat fotografiile expuse. Expoziția a fost vernisată oficial de artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP președintele Asociației ”Euro Foto Art”. Momentele muzicale au fost oferite de artiștii Lucian Malița (vioară) și Thurzó Sándor József (vioală). O selecție din imaginile expuse vor fi cuprinse în cadrul expoziției initiulate ”Crucea Roșie din România și China”, care urmează să fie vernisată la sfârșitul lunii noiembrie 2016 în capitala Chinei. Expoziția va face parte în manifestările dedicate lansării oficiale a primei ediții a Festivalului Fotografiei Românești și China, organizată de Institutul Cultural Român din Beijing în parteneriat cu Asociația ”Euro Foto Art”. Expoziția reprezentativă a Societății Naționale de Crucea Roșie din România organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Bilioteca Județeană ”Gheorghe Șincai” și Clubul Fotografic ”Nufărul” Oradea, sub patronajul Consiliului Județean Bihor, va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 11 octombrie 2016 în zilele de lucru între 08:00 - 19:00 la care accesul publicului este gratuit.

 

 

                                   Expoziţia de fotografie Crucea Roșie din România

 

Galeria ”Euro Foto Art” găzduiește din data de 27 septembrie 2016 o interesantă expoziție de fotografie organizată de Asociația ”Euro Foto Art” în parteneriat cu Societatea Națională de  Crucea Roșie din România. De această dată pe simezele cunoscutei galerii Orădene au fost expuse 100 de fotografii alb-negru și color alcătuită din fotografii având ca tematica “Umanitatea” inspirată din activitățile Societății Naționale de Crucea Roșie din România. Alături de imaginile realizate Societatea Națională de Crucea Roșie din România vor fi expuse și fotografii artistice realizate de artiști fotografi Petrila Gheorghe EFIAP, Ovi D. Pop AFIAP și Adela Lia Rusu AFIAP din Oradea, repsectiv Ciobanu Constantin Mocanu Dorin Nicolae din Iași, care au participat la Salonul Național intitulat ” Crucea Roșie din România”. Crucea Roșie Română a împlinit anul acesta 140 de ani de la înființare, perioadă în care s-a aflat mereu în prima linie a asistenței umanitare. An de an, istoria Crucii Roșii Române s-a împletit cu istoria României, a înfruntat provocările vremurilor, slujind umanitatea în cele mai vulnerabile momente.  Expoziția prezintă prin fotografii culese din arhiva ultimilor ani, activitatea deosebită desfășurată de voluntarii Crucii Roșii Române pentru ajutorarea celor aflați în suferință. Vernisajul expoziției a avut loc marți, 27 septembrie 2016 la ora 17:00ún prezența unui public numeros. La eveniment a participat alături de voluntari din Oradea, vicepreședintele Societății Naționale de Crucea Roșie din România, domnul dr. Dragos Beniamin și directorul filialei de Cruce Roșie din Bihor, domnul Alexandru Pantea. Invitatul vernisajului este dr. Ramona Novicov, critic de artă, care a prezentat fotografiile expuse. Expoziția a fost vernisată oficial de artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP președintele Asociației ”Euro Foto Art”. Momentele muzicale au fost oferite de artiștii Lucian Malița (vioară) și Thurzó Sándor József (vioală). O selecție din imaginile expuse vor fi cuprinse în cadrul expoziției initiulate ”Crucea Roșie din România și China”, care urmează să fie vernisată la sfârșitul lunii noiembrie 2016 în capitala Chinei. Expoziția va face parte în manifestările dedicate lansării oficiale a primei ediții a Festivalului Fotografiei Românești și China, organizată de Institutul Cultural Român din Beijing în parteneriat cu Asociația ”Euro Foto Art”. Expoziția reprezentativă a Societății Naționale de Crucea Roșie din România organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Bilioteca Județeană ”Gheorghe Șincai” și Clubul Fotografic ”Nufărul” Oradea, sub patronajul Consiliului Județean Bihor, va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 11 octombrie 2016 în zilele de lucru între 08:00 - 19:00 la care accesul publicului este gratuit.

Expoziţia artiștilor fotografi din Iași.

 

Galeria ”Euro Foto Art” din Oradea agăzduiește  din data de 01 septembrie  2016 o valoroasă expoziție de artă fotografică. De această dată pe simezele cunoscutei Galerii au fos instalată expoziția numărul 521 alcătuită din lucrările a trei artiști fotografi din Iași. Cele 104 fotografii alb-negru și color au fost realizate de artiștii fotografi: Constantin Ciobanu, Dorin Nicolae Mocanu și Marius Ernest Romila. Printre lucrările expuse publicul vizitator va putea admira zeci de fotografii valoroase din punct de vedere artistic, care reprezintă mai multe genuri ale artei fotografice: eseuri, portret, reportaj, peisaje, socio-fotografii, arhitecturale și abstracte. Lucrările artistului fotograf Constantin Ciobanu, de profesie inginer si membru al Clubului Fotografilor Iasi, sunt grupate sub genericul Printre umbre și "lighioane". Autorul susține că ”Asocierea umbrei cu viața nu este nouă și este regãsitã în unele culturi antice (greacã, egipteanã). Exista credința că odatã ce trupul dispare umbra transcede și devine independentă. După acest moment de transformare, umbra obține capacitatea de a însufleți un loc, de a face nemuritor sufletul alături de zei sau de a exista pe un tărâm al bucuriei eterne”. Alăturâd fotografii ce experimentează jocul umbrei” cu imagini ale lucrărilor sculpturale (“lighioane”, bote ciobăneşti, măşti caricaturale din lemn), autorul a dorit să creeze o atmosferă aparte, uneori veselă, alteori contemplativă, ciudată câte odată sau misterioasă, care sã îndemne privitorul la meditație.  La urma urmei “lighioanele” și umbrele sunt peste tot în viața noastră. Artistul fotograf Dorin Nicolae Mocanu s-a născut la Iaşi în decembrie 1967, este inginer (absolvent al Institutului Politehnic Iaşi), si in prezent masterand în Managementul Mediului. Plăcerea de a fotografia a început în anii 2000 ca un strigăt împotriva rutinei, o atitudine care s-a transformat încet şi sigur într-o pasiune “pe viata”. Este membru al Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”, Asociaţia Artiştilor Fotografi din România și Clubului Fotografilor Iaşi. Fotografii sale au fost publicate în reviste de specialitate, expuse în diferite expoziţii personale şi de grup. Mai multe din lucrările sale au fost premiate la saloane nationale şi internaţionale de fotografie. Cu aparatul lui de fotografiat a străbătut mii de kilometri prin 15 localităţi din 6 ţări în primul rând a produce emoţii cu aparatul de fotografiat în mână. Privitorii vor avea privilegiul imaginării sau descoperirii în fotografiile expuse a unor noi unghiuri de interpretare şi sensuri ale vieţii cotidiene. Marius Ernest Romila este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România, a deschis până în prezent 10 expoziții personale și a participat la alte numeroase expoziții de grup în Iași și în țară. Este absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în prezent doctorand al aceleiași facultăți, cu o temă de cercetare situată la granița dintre teoria culturii, antropologiei și al psihologiei aplicate în artă. O parte dintre fotografiile sale din această expoziție, intitulată „Iașul meu drag”, a fost expusă pe simezele Turnului ”Golia” din Iași. Vernisajul expoziției a avut loc joi, 01 septembrie 2016, ora 18:00. Lucrările expuse au fost prezentate de dr. Ramona Novicov, critic de artă, iar expoziția a fost vernisată de către artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”. Momentele muzicale au fost oferite de artistul fotograf Thurzó Sándor József, a interpretat mai multe piese ale unor compozitori români. Expoziţia, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Bilioteca Județeană ”Gheorghe Șincai” și Clubul Fotografic ”Nufărul” Oradea, sub patronajul Consiliului Județean Bihor, va rămâne la dispoziţia publicului, până la data de 27 septembrie 2016, la care accesul vizitatorilor este  gratuit.

 

 Expoziţie de artă fotografică deosebită din Cegléd (HU)

 

Galeria ”Euro Foto Art” din Oradea, găzduiește, din data de 15 iunie 2016, o valoroasă expoziție de artă fotografică din Ungaria. De această dată, pe simezele cunoscutei galerii orădene sunt expuse 45 fotografii, de mari dimensiuni, a reputatului artist fotograf Apáti Tóth  Sándor din Cegléd (HU). Artistul fotograf expozant, s-a născut la data de 08 august 1948, în orașul unde trăiește și în prezent. A crescut printre fotografi și fotografii și a început să fotografieze la vârsta de 6 ani. Cu lucrările sale a participat, la vârsta de 13 ani, la primul salon național de fotografie. Devenit matur, lucrările sale au ajuns pe simeze din Tokio, Bruxelles, Paris, Bordeaux și Londra. Este fondatorul Studioului Tinerilor Fotografi și este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din Ungaria, Uniunii Naționale a Artiștilor Creatori Maghiari (Magyar Alkotóművészek Országos Egyesülete). Cu lucrările sale a organizat, până în prezent, peste 60 de expoziții personale și peste 10.000 din creațiile sale au fost publicate în diferite tipărituri. De la vârsta de 20, este artist fotograf liber profesionist. În perioada anilor 1991- 1995, a fost coodonatorul Televiziunii Orașului Cegléd. În prezent, conduce, împreună cu băiatul său, o tipografie privată. Despre expoziția prezentată cu mare succes, la începutul lunii ianuarie 2015, la sediul Centrului de Arhitectură din Budapesta (FUGA), artistul afirmă următoarele: ”Am pornit în cariea mea de fotograf cu credințe imense și sincere, am văzut supărări și atitudini prostești ale oamenilor din lumea întreagă, pe care am vrut să le schimb. Nu am renunțat la ideile mele, dar în etapale ulterioare ale drumului meu, am fost nevoit să mă mulțumesc cu prezentarea fotografiilor mele privitorilor, cărora le ofer posibilitatea să cunoască confruntările și frământările mele - ”Atlantis”. S-a scufundat o lume de poveste și  o comoară. Dincolo de partea vieții pe Pământ, amintirile mele ”din scufundare” -  irezistentibil ies din mine și se transformă într-un ciclu. Aceste imagini nu vor să schimbe pe nimeni, eventual aceea de a face ceva pozitiv. În cel mai bun caz, vor un pic de tristețe, care  lasă în noi o mică durere, deoarece fiecare dintre noi va trebui să părăsim... ”Atlantisul”. În opinia criticului de literatură Szilágyi Márton, imaginile lui Apáti Tóth Sándor, s-au angajat la ceva, care este de fapt trecerea graniței artei fotografice dincolo de granițele originale ale acesteia. Miza acestui experiment, este transformarea prezentării de către artist a unei lumi invizibile, cu ajutorul unui spectacol vizual închipuit.  Vernisajul expoziției, a avut loc miercuri, 15 iunie 2016, la ora 18:00, în prezența artistului fotograf expozant, a soției sale, și a unui public numeros în Galeria ”Euro Foto Art”. Lucrările aun fost prezentate de dr. Ramona Novicov criitic de artă, iar impresiile personale au fost  prezentate de către publicistul orădean Szűcs László. Expoziția a fost deschisă de către artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei “Euro Foto Art” Oradea. Momentele muzicale au fost oferite de artiștii Thurzó Sándor József (violă) și Ariadna Mircescu (…). Expoziţia, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea și Bilioteca Județeană ”, sub patronajul Consiliului Județean Bihor, va rămâne la dispoziţia publicului, până la data de 29 iunie 2016, accesul fiind gratuit.

 

Expoziţia Fotoclubului „Vasile Vénig László” din Carei

 

Din cauza ploii torenţiale, în prezenţa unui public restrâns a  fost vernisată vineri, 19 februarie la ora 18:00 expoziţia membrilor Asociaţiei Fotoclub „Vasile Vénig László” din Carei, Judeţul Satu Mare. Pe simezele Galeriei au fost instalate cele 60 de fotografii alb-negru şi color realizate de: Hágó Attila Nándor, Bikfalvi Zsolt, Dragoş Georgescu, Marius Georgescu, Enyedi Zsolt, Csomai Dávid, Farkas Alexandra, Poosz Annamária, Tárnoky Sebastian, Stoica Marian, Vida István, Regéczy Zsolt, Hóhágyi Gyula, Kiss Sándor, Bereczky Zoltán, Fülöp Csaba şi Simai Zsolt grupate sub genericul „Natura vs umanitatea”. Publicul prezent la eveniment a fost salutat de către artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”, care a prezentat contextul în care a cunsocut pe regretatul artist fotograf Vasile Vénig László AFIAP, preşedintele Fotoclubului „9 Mai” din Carei şi a apreciat bunele relaţii de colaborare existente cu Fotoclubului „Vasile Vénig László” din Carei şi a înmânat festiv preşedintelui Hágó Attila Nándor palcheta ediţiei a IV-a a Festivalului Internaţional ”Carol Pop de Szathmári - Szathmári Pap Károly”. În continuare vicepreşedintele Fotoclubului din Carei Bikfalvi Zsolt a prezentat proiectele Fotoclubului „Vasile Vénig László” din Carei. Momentele muzicale ale vernisajului au fost asigurate de artistul Florian Chelu. Expoziţia organizată în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” sub patronajul  Consiliului Judeţean Bihor va rămâne la dispoziţia publicului până la data de 07 martie 2016, în zilele de lucru între orele 08:00 - 19:00, la care accesul este gratuit.

 

 

Vernisajul expozitiei de grup din Slovacia

Galeria „Euro Foto Art” din Oradea găzduieşte  din data de 25 aprilie 2015 o expoziţie de  grup realizat din lucrările a trei artişti fotografi talentaţi din Komarno - Slovacia, intitulată “Lumea în ochii celor trei…”. Cu această ocazie sunt expuse 103 fotografii alb-negru şi color realizate din lucrările artiştilor Kopják Angelika, Sedliak Pál şi Virágh Mária. Kopják Angelika s-a nasut in anul 1974 la Komarno. A început să însuşească tainele fotografiei sub forma de autodidactă. Subiectele ei preferate sunt portretul, fotografia documentară, reportaj, dar nu refuză realizarea şi a altor subiecte. Din anul 2014 este membru al Fotoclubului “Helios” din Komarno. Sedliak Pál s-a născut în anul 1981 în Komarno (Slovacia). Deoarece tatăl său a fost un fotograf amator devotat a avut posibilitatea de mic copil să cunoască tainele fotografiei de analog. A invăţat ceramică de artă în localitatea Penzinok. În perioada liceului a vizitat un Fotoclub unde a însuşit tainele fotografiei. În anul 2001 s-a dotat cu un aparat de fotografiat digital. În anul 2008 s-a prezentat în faţa publicului cu o expoziţie. Folosind tehnicile digitale fotografiază cu plăcere subiecte de reportaj, portret şi de nuntă. Virágh Mária locuieşte în Sokolce şi în Komarno. A absolvit liceul la Academia Comercială din Veľký Meder şi absolvă Facultatea de Medicină a Universităţii „Filozoful Konstantin” Nitra În prezent este asistentul rectorului Facultăţii „Selye János” din Komaro şi este redactor-fotoreporter al  Revistei  „Veľkomederský Hlásnik” A intrat în contact cu fotografia prin bunicul ei, care a fost preot în armată în perioada celui de al doilea război mondial şi care a devenit un cronicar de război. A început să fotografieze în anul 2010, după ce s-a documentat în prealabil cu probleme legate de fotografia artistică cum ar fi compoziţia imaginii, iluminarea etc. În anul 2011 a avut onoarea să fie solicitată din partea CEDAMOK din Veľký Meder să infiinţeze un Fotoclub cu scopul de a sprijini şi îndruma persoanele iubitoare de fotografie. De la infiinţare membrii Fotoclubului au participat la o serie de consursuri şi au organizat o serie de deplasări de creaţie. Vernisajul expoziţiei a avut loc sâmbătă 25 aprilie 2015, la ora 11:00 în prezenţa celor trei artişti fotografi expozanţi. Momentele muzicale au fost susţinute de cunoscutul artist Thurzó Sándor József. În cadrul vernisajului artistul fotograf Ştefan Toth AFIAP a înmânat reprezentului Fotoclubului “Helios” din Komarno Virágh Máriaplacheta Festivalului European de Fotografie acordat în semn de recunoţtiţă pentru implicarea Fotoclubului din Slovacia în acest proiect. Expoziţia a fost deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”. Expoziţia artiştilor fotografi din Slovacia organizată în preambulul ediţiei a IV-a a Festivalului Fotografiei Europene şi a Festivalului „Varadinum”, organizată în parteneriat cu Biblioteca judeţeană „Gheorghe Şincai”, sub patronajul Consiliului Judeţean Bihor va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 08 mai 2015, în zilele de lucru între orele 08:00 - 19:00, la care intrarea este gratuită.

Vernisajul Salonului Internaţional de artă fotografică„FEMEIA”.

Conducerea Asociaţiei „Euro Foto Art” a hotărât ca începând cu acest an, de fiecare dată să sărbătorească într-un mod deosebit Ziua Internaţională a Femeii. Astfel duminică 08 martie 2015, la ora 11:00 a avut loc la Galeria „Euro Foto Art” vernisajul şi înmânarea festivă a premiilor Salonul Internaţional de Artă Fotografică intitulată „Femeia”. La acest Salon au fost invitate să participe artistele fotograf din cadrul Asociaţiei „Euro Foto Art” şi din cele 22 de organizaţii partenere din Europa şi Asia. Pentru prima ediţie a Salonului internaţional pe adresa de e-mail al Asociaţiei au sosit 275 de imagini din: China, Croaţia, Serbia, Slovacia, România, Ucraina şi Ungaria. Juriul internaţional format din artiştii fotografi Georg S. Holzmann EFIAP (Germania), Norba Volodimir (Ucraina) şi Ştefan Tóth AFIAP (Romania) au jurizat lucrările înscrise, codificate fără să cunoască numele autorilor. În urma jurizării realizate prin internet, juriul internaţional a acceptat pentru salon 99 de imagini şi a premiat pe cele mai valoroase lucrări alb-negru şi color. În cadrul expoziţiei publicul vizitator poate descoperi femeia prezentă în mai multe genuri ale artei fotografice: portret, socio-fotografie, nuduri, eseuri etc. Este de apreciat sensibilitatea şi modul în care artistele fotograf din Croaţia, Serbia, Slovacia, România, Ucraina şi Ungaria au valorificat protagonistele fotografiilor expuse. Vernisajul Salonului Internaţional dedicat Zilei Internaţionale a Femeii  a avut loc duminică,  08 martie 2015, ora 11:00, în Galeria „Euro Foto Art”, în prezenţa unui public numeros, la care au participat şi artişti fotografi din Slovacia şi Ungaria. Lucrările acceptate şi premiate expuse au fost prezentate de către Ioan Moldovan directorul Revistei “Familia” din Oradea (în limba română) şi acriţa Kiss Törék Ildikó, managerul Teatrului “Kiss Studió” din Oradea. Momentele muzicale au fost oferite de artistele Ariadna Mircescu şi Georgiana Mircescu, iar expoziţia va fi deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”. Lucrările acceptate şi premiate se pot viziona pe adresa: http://www.eurofotoart.com/events/ro/. Expoziţia organizată în parteneriat cu Biblioteca judeţeană „Gheorghe Şincai” sub patronajul Consiliului Judeţean Bihor va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 24 martie 2015, în zilele de lucru între orele 08:00 - 19:00.

      Vernisajul expoziţiei

        artiştilor   fotografi

Constantin Dancoglu EFIAPb -  

      Petrila Gheorghe EFIAP  

Începând din data de 25 februarie 2015 Galeria „Euro Foto Art” din Oradea (Piaţa 1 Decembrie nr. 12) găzduieşte o valoroasă expoziţie de artă fotografică. Pe simezele cunoscutei Galerii (singură de acest fel din România) au fost instalate lucrările artiştilor fotografi Constantin Dancoglu EFIAPb şi Gheorghe Petrila EFIAP, membri ai Clubului Fotografic „Nufărul” din Oradea. Cu această ocazie aufost expuse 105 fotografii alb-negru şi color, care prezintă într-un mod inedit frumuseţea - şi în sensul adevărat al cuvântului - sufletul satului românesc. Imaginile au fost fotografiate în diferite zone etnografice renumite ale României, cu ocazia unor deplasări de creaţie şi a unor tabere de creaţie etnografice deosebite ale ţării. Cei doi autori ai expoziţiei, fascinaţi de lumea satului, fără a avea pretenţia realizării unui  documentar etnografic, au surprins, în ultimii ani, în câteva zone etno-folclorice: Bihor, Maramureţ, Bistriţa -Năsăud, Vâlcea, chipuri de oameni, bătrâni, copii şi adolescenţi, privitori în trecut, prezent ori viitor, îmbrăcaţi în veşminte de lucru sau de sărbătoare, întru respect pentru tradiţiile înaintaşilor. Deasemeni au surprins biserici de lemn şi troiţe reprezentând repere spirituale ale credinţei creştine precum şi ocupaţii agro-pastorale şi meşteşuguri tradiţionale. Nu lipsesc din expoziţie, simboluri ale ceremonialului de nuntă, secvenţe din  obiceiurile  de Crăciun  şi Anul Nou, precum şi din sărbătoarea de vară "Sânzienele". Hora satului este reprezentată în expozitie prin imagini care prezintă cu măiestrie, dansurile populare. Din lucrările celor doi artişti fotograf expozanţi au fost fost organizate mai multe expoziţii şi vernisate în diferite galerii din România şi din Europa. Expoziţia „Sufletul satului românesc” a fost vernisat dealungul anilor în diferite galerii şi săli de expoziţii din România, Republica Moldova şi Ucraina.  Vernisajul expoziţiei a avut  loc miercuri, 25 februarie 2015, ora 18:00, în Galeria „Euro Foto Art”, în prezenţa unui nămăr mare de  iubitori ai fotografiei. Lucrările au fost prezentate publicului de către criticul de artă dr. Ramona Novicov şi de către prof. Crăciun Parasca, iar momentele muzicale au fost oferite de interpretele de muzică populară Ioana Urs şi Adrian Ştiube. În numele expozanţilor în cadrul vernisajului a luat cuvântul artistul fotograf Dancoglu Constantin EFIAPb şi Mircea Jacan directorul Centrului Jud. Pt. Consevarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. Expoziţia au fost deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art” şi Clubului „Fotografic „Nufărul”, care în încheiere le-a înmânat celor doi artişti fotografi expozanţi Certificatul de patronaj al expoziţiei. Expoziţia organizată în parteneriat cu Biblioteca judeţeană „Gheorghe Şincai”, sub patronajul Consiliului Judeţean Bihor va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 07 martie 2015, în zilele de lucru între orele 08:00 - 19:00, la care intrarea este gratuită.

Expoziţia de grup Valentina Stan EFIAP -

Gelu Stan AFIAP

 Galeria “Euro Foto Art” va găzdui timp de două săptămâni o valoroasă expoziţie de grup alcătuită din lucrările  artiştilor fotografi Valentina Stan EFIAP - Gelu Stan AFIAP. Expoziţia de artă fotografică intitulată “Oraşul un spectacol deschis” cuprinde 100 de fotografii color, realizate cu mare măiestrie profesională şi artistică. Valentina Stan EFIAP a absolvit cursul de fotografie digitală organizat de Clubul Fotografic “Nufărul”, în perioada octombrie - decembrie 2010, după care a devenit membru creator al cunoscutului Fotoclub orădean. În anul 2012 a devenit membru al  Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania şi obţine distincţia de Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (AFIAP), iar la foarte scurt timp, în acest an primeşte distincţia de Excelenţe FIAP. În ultima perioadă de timp a participat cu lucrările sale lapeste 100 saloane internaţionale cu patronaj FIAP organizate în 33 ţări ale lumii, juriile acceptându-i peste 400 imagini, cu care obţine 2 medalii şi 7 menţiuni FIAP. A participat deasemenea la 6 saloane internaţionale cu diverse patronaje, fiind acceptate 20 de lucrări pe care juriile internaţionale l-au răsplătit cu 3 medalii şi 3 mentiuni. În cadrul clasamentului anual alcătuit de conducerea cunoscutului fotoclub orădean în baza rezultatelor obţinute Valentina Stan EFIAP s-a clasat în anul 2013 pe locul 3, iar în anul 2013 pe locul 1.Gelu Stan AFIAP a absolvit cursul de fotografie digitală organizat de Clubul Fotografic “Nufărul”, în perioada octombrie - decembrie 2010, după care a devenit membru creator al acestuia. În anul 2012 a devenit membru al  Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania şi obţine distincţia de Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (AFIAP). În ultima perioadă de timp a participat cu lucrările sale lapeste 17 saloane internaţionale cu patronaj FIAP organizate în 9 ţări ale lumii, juriile acceptându-i peste 35 imagini, cu care obţine 2 medalii şi 7 mentiuni FIAP. A participat deasemenea la 4 saloane internaţionale cu diverse patronaje, fiind acceptate 9 lucrări. Fotografiile expuse sunt inspirate din frumuseţiile şi realităţile oraşului în general, văzute într-o viziune neconvenţională, aşa cum nu poate vedea omul străzii. Fotografiile realizate cu obiectivele speciale oferă vizitatorilor spectacole fascinante ale liniilor şi formelor, combinate cu cromatici deosebite, uneori „nereale” dar splendide ca nuanţe ale cromaticului . Motoul expoziţiei este oglinda expoziţiei: „Divina natură a dăruit câmpiile, arta omului a clădit oraşele” - M.Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.Vernisajul expoziţiei a avut loc vineri, 28 martie 2014, la ora 18:00 în prezenţa autorilor şi a unui public numeros. În cadrul vernisajului cei doi expozanţi au vorbit publicului despre deplasările lor prin Europa, care a permis realizarea acestor imagini. Momentele muzicale au  fost oferite de artiştii Cvartetului “Varadinum” din Oradea. La eveniment a fost prezent şi directorul Centrului Judeţean pentru Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Bihor. Expoziţia a fost deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”, care i-a înmânat artistei fotograf  Valeria Stan EFIAP în buchet de flori, iar lui Gelu Stan AFIAP certificatul de patronaj al expoziţiei. Noua expozţie organizată în parteneriat cu Centrul Judeţean pt. Conservare şi promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi Clubul Fotografic „Nufărul” Oradea va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 10 aprilie 2014, în zilele de lucru între orele 08:00 -  19:00, la care accesul publicului este gratuit.

 

 

Vernisajul expoziţiei Virgilio Bardossi - Firenze (Italia)

Galeria “Euro Foto Art” va găzduieşte, doar timp de două zile expoziţia artistului fotograf Virgilio Bardossi MFIAP, EFIAPp din Firenze (Italia). Expoziţia reputatului artst fotograf cuprinde 75 de fotografii de format 40 x 50 cm, grupate pe mai multe cicluri: “Paisaje”, “Nud”, “Apa mare din Veneţia”, “Ţări”, “Pentru o găleată de apă”, “Mimi în Veneţia”, “Maramureş sfârşit de Mileniu” şi “Lumea din Maramureş”. În cadrul ciclului “Apa mare din Veneţia”, autorul prezintă în cadrul celor 30 de fotografii şi în cadrul proiecţiilor de digiporamă Veneţia, când nivelul valurilor apei a deposit cotele pe peste 1 m, în anii 2002 şi 2006, respective cota maxima de 132 cm în data de 03 decembrie 2005.Artistul fotograf expozant s-a născut în anul 1945 în Fiesole (Florenţa – Italia) şi a fost fascinat de fotografie din copilărie. Este de profesie litograf. În anul 1973 a fost primit în rândul membrilor Federaţia Artiştilor Fotografi din Italia. A participat cu lucrările sale la sute de saloane naţionale şi internationale de artă fotografică obţinând sute de medalii şi premii internationale.  Pentru meritele sale artistice a primit mai multe distincţii ale Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică, în prezent fiind posesorul a clor mai mari distincţii:  Maestru FIAP şi EFIAPp (Excelenţe FIAP, în rang de platinium). A participat la mai multe Congrese FIAP, în cadrul căruia a prezentat mai multe proiecţii de digiporamă, respectiv la o serie de deplasări de creaţie în Tibet, alături de artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP din Oradea.  Este fascinant ale minunatelor peisaje şi de oamenii din Maramureş, unde a revenit de mai multe ori. La vernisaj a fost prezent şi a luat cuvântul domnul Mircea Jacan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale al Judeţului Bihor Promovarea. Vernisajul a fost urmat de o Proiecţie de digiporamă cu o durată de 33 minute. În cadrul proiecţiei vor fi prezentate digiporamele: “Fără titlu”, “Sărbători ortodoxe” “Zăpadă în Maramureş”, “Lumea din Maramureş”,  “Apa mare din Veneţia”, “Dask Dogay”, “”Kemeratly Baazar” şi “Violenţa asupra femeilor”. Momentele muzicale inspirate din repertoriul Italian au fost oferite de artistul  Thurzó Sándor József.Expoziţia a fost deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”, care i-a înmânat autorului Cetrificatul care atestă organizarea expoziţiei.  Noua expozţie organizată în parteneriat cu Centrul Judeţean pt. Conservare şi promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi Clubul Fotografic „Nufărul” Oradea va rămâne la dispoziţia publicului vizitator doar două zile, până la data de 28 martie 2014, orele 12:00, la care accesul publicului este gratuit.